Horoscop Urania 2015

Horoscop Urania 4-10 iulie 2015

Horoscop Urania reprezinta predictiile mele astrologice saptamanale, pentru toti nativii din zodiile berbec, taur, gemeni, rac, leu, fecioara, balanta, scorpion, sagetator, capricorn, varsator, pesti

Horoscop Urania 2015 - Horoscop Urania 4-10 iulie 2015

Gemeni

Ceea ce era anticipat de noi şi implicit aşteptat se va petrece în seara zilei de 7 august când planeta Venus va părăsi semnul natal al celor născuţi în zodia Gemenilor. Micul Benefic îi părăseşte într-un fel, nu-i părăseşte de tot, pentru că iată un motiv de bucurie, intră în casa banilor. Dar, aceea combinaţie extraordinară care i-a avantajat, adică cei doi benefici, cel mic şi cel mare, protectorul şi generatorul de echilibrare sau de învigorare este acum singur, pe cont propriu.Jupiter va rămâne până vara viitoare să acţioneze în grade şi la intensităţi diefrite. Dar, şi poziţia planetei Venus este interesantă. Pentru unii pune în prim plan sau aduce cu o intensitate nouă, sporită, o chestiune patrimoniu familiar, de bani comuni, de bani moşteniţi, care presupun implicarea celor din familie. Săptămâna asta, din punct de vedere financiar încă este bine, binişor, sau normală.

Atenţie însă intre 12 şi 18 august lucrurile se vor complica şi probabil că atunci vor trebui luate nişte decizii cu privire la nişte bani care trebuie să părăsească un cont sau buzunarul personal, ori al unor obiecte care trebuie să fie transformate în bani, valorificarea lor, prin închiriere, vânzare sau prin diferite destinaţii menite să sporească banii.

Acela este un element de stres şi ca să nu ajungă atunci pe ultima sută de metri, să ia decizii în grabă, în necunoştinţă de cauză sau sunt imperiul unei stări emoţionale care să nu le permită să gândească limpede si să ia decizii cu calm, e mai bine să ia în calcul acum. Fiecare îşi cunoaşte viaţa de fiecare zi, de îşi poate estima de unde vine această provocare. Să ne întoarcem totuşi la perioada cuprinsă între 5 şi 11 august, când vor fi veseli, liberi de orice fel de constrângere, vor dori să se relaxeze, să se plimbe să facă mici escapade sau excursii, vor dori să evadeze din spaţiul plicticos al locului de muncă sau din rutina vieţii de fiecare zi.

Nu sunt aspecte foarte complicate sau nu sunt aspecte grave care să ne alarmeze şi să ne îndemne pe noi să facem nişte anticipări alarmante. Totuşi este bine să reţină câteva lucruri. Mercur, guvernatorul lor este într-o formă bună, a revenit la mişcare directă şi în casa a treia, a comunicării, îi transformă în nişte fiinţe care doresc să se exprime liber, nestingherit, dar mai ales doresc să spună adevărul. Au o plăcere deosebită, o satisfacţie secretă de a le spune unora verde-n faţă ce cred despre aceia, sau despre o situaţie pe care respectivii au provocat-o, au patronat-o, în care se complac. Este momentul adevărului verde, al adevărului spun în faţă, fără menajamente, al unei atitudini tranşante.Uneori chiar dure. Sunt mari maeştrii au cuvântului şi oralitatea, verbalitatea, exprimarea, este o armă care ţine loc de armă fizică pentru aceşti nativi.

Reuşesc să facă printr-un spirit vioi, deschis, prin multă abilitate, observaţiile necesare care au funcţie de avertisment, care au darul de a pune la punct nişte oameni, de a îi obliga pe aceea să ţină cont de o realitate, de un adevăr, de o circumstanţă sau de opoziţie. De aceea, unii dintre nativii din zodia Gemenilor vor lansa şi avertismente ori un ultimatum care se adresează celor din preajmă, mai cunoscuţi sau mai îndepărtaţi, mai străini, în relaţii oficiale sau de prietenie este mai puţin important.

Chiar si faţă de prieteni, aceşti nativi se vor purta cu demnitate şi nu o dată vor face uz de orgoliu şi vor lăsa din când in când să îsi facă apariţia si o undă de vanitate în întreaga lor atitudine, în comportament, în gândire sau în proiectia exterioară.

Ceea ce aduce această săptămână, este un element de succes pe această casă a comunicării si unii dintre cei care susţin examene, probe, participă la întreceri sau îşi propun să dezvolte un proiect şcolar, pedagogic, profesional, în care componenta învăţătură, examen, verificare şi performanţă intelectuală este condiţionată sau este o condiţie a avansării lor reprezintă un potenţial bun, au susţinerea astrală.

Uneori, în astfel de demersuri, funcţionează chiar orgoliul însuşi, dorinţa de a se afirma, mândria, poate că justificată prin jigniri, umilinţe, interdicţii sau neputinţe anterioare. Vor să demonstreze că sunt in stare, vor să demonstreze că sunt capabili să treacă peste o serie de etape grele din viaţa lor, că se pot reface, că pot urca, că pot atinge nişte parametri de performanţă care le-au fost interzişi sau care le-au fost puşi la îndoială.

Vor să dovedească faptul că sunt in stare să facă o figură bună în ciuda multor vicişitudini, al unor încercări personale care ar fi putut, pe o altă structură uamană, să lase urme adânci. De aceea, refacerea de sine este nu doar o componentă, ci este şi o dorinţă uriasă, este o ambitie care îi transformă pe acestia in niste luptători si, implicit, in niste invingători.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*