Horoscop Urania 2015

Horoscop Urania 4-10 iulie 2015

Horoscop Urania reprezinta predictiile mele astrologice saptamanale, pentru toti nativii din zodiile berbec, taur, gemeni, rac, leu, fecioara, balanta, scorpion, sagetator, capricorn, varsator, pesti

Horoscop Urania 2015 - Horoscop Urania 4-10 iulie 2015

Pesti


Asemeni Gemenilor, Feciarelor şi Săgetătorilor, şi Peştii, ca al patrulea element al crucii mobile o duc destul de greu. Sunt elemente care vin spre ei contradictorii, care îi solicită, îi obosesc şi îi pun la încercare. Dar fiecare dintre aceste patru semne mobile primeşte altfel stresul astral. Aş spune că cel mai uşor dintre toate cele patru semne ale crucii mobile Peştii o duc cel mai bine sau scapă cel mai ieftin. În primul rând că ei primesc zestrea dinspre Scorpion, şi anume o tripletă de relaţii armonice pe semne de apă care împreună cu cele două planete în tranzit din chiar zodia lor, Neptun şi Chiron, funcţionează până la urmă benefic. Cum necum, aceste influxuri sunt potrivite pentru Peşti ca să înnoate chiar într-un moment potrivnic, doar dacă ne raportăm la poziţia Soarelui. Astfel că depăşim momentul Soarelui în Peşti care face cuadratură cu Soarele în Săgetător, mai ales în perioada 2-4 decembrie, ceea ce poate să le aducă enervare, probleme sociale, probleme publice, chestiuni de imagine, discuţii, responsabilitate, asumare de riscuri sau nevoia de a interveni cu metode juste, drepte, cinstite şi categorice. După 4 decembrie, pentru cei născuţi în Peşti lucrurile se limpezesc oarecum, se simplifică şi ei pot să îşi vadă de un drum care nu e neapărat un drum paralel, cât este un drum ce se detaşează de contingent. Este un drum care priveşte alte ape, nu apele de pe Pământ şi nu apele tulburi ale sufletului sau ale instinctului, ci apele superioare ale spiritului. Din acest punct de vedere toţi cei cu educaţie, cu instrucţie, cu credinţă, cu vocaţie, nu neapărat creştină, cu o vocaţie religioasă de orice fel de exprimare într-un cult sau altul, toţi cei care au lecturi care au bun simţ, care au morală, care au o conduită bazată pe nişte principii sănătoase, toţi cei care au dorinţa permanentă, constantă şi sinceră de a fi mai buni au posibilitatea să se mântuie, să se lepede, să se vindece, să progreseze, să se ilumineze, adică să primească iluminare, informaţie specială din astral sau să se lumineze, adică să se limpezească într-un plan al activităţii intelectuale, al tuturor proceselor logice. Adică să se dumirească, să se înţeleagă despre ce e vorba, să pună cap la cap o serie de fapte, gânduri şi cuvinte şi evenimente şi să ajungă la concluzia necesară. În ambele ipostaze factorul determinant este Neptun şi Chiron. Fiecare contribuie cu ceea ce îi este caracteristic şi cu ponderea specifică într-un fel în care am putea spune că doar o dată în viaţă ţi se întâmplă. Avem de-a face în continuare cu o relaţie bună între Chiron şi Saturn care este excepţională şi funcţionează cu prioritate pentru Peşti, pentru că Chiron este în Peşti şi îi ajută pe Peşti, şi îi ajută să găsească calea de a se vindeca trupeşte şi sufleteşte. Posibilitatea de a identifica locurile unde nu este bine în existenţa lor şi mai ales modalităţile de a interveni pentru a repara ceea ce s-a stricat de-a lungul timpului prin intervenţia altora, din neglijenţa lor sau datorită uzurii pe care factorul timp a provocat-o într-un fel inevitabil. Bătrâneţea este un fenomen universal şi inevitabil şi acolo contribuie acel Saturn care poate să fie însă citit într-un registru superior.


Citeste:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*