Horoscop Urania 2015

Horoscop Urania 4-10 iulie 2015

Horoscop Urania reprezinta predictiile mele astrologice saptamanale, pentru toti nativii din zodiile berbec, taur, gemeni, rac, leu, fecioara, balanta, scorpion, sagetator, capricorn, varsator, pesti

Horoscop Urania 2015 - Horoscop Urania 4-10 iulie 2015

Citeste Urania Rac 15-21 iulie 2012

Rac


Citeste Urania Gemeni 15-21 iulie 2012

Primul lucru care trebuie observat şi asupra căruia vom zăbovi puţin timp este cel pe care ni-l sugerează din punct de vedere astrologic poziţia planetei Mercur pentru cei născuţi în zodia Leului. Mercur este în mişcare retrogradă şi aşa va rămâne, atenţie, până pe 23 august, adică exact până în ziua în care Soarele va intra în semnul Fecioarei. Asta înseamnă că vor avea de acum încolo un Mercur retrograd chiar dacă asta înseamnă că vor avea un Mercur chiar în perioada în care Soarele le va traversa zodia.De aceea, Mercur s-ar putea să le dea probleme de gândire, de conştiinţă, de calcul eronat, mai ales din orgoliu, din vanitate sau dintr-o informare superficială. Toţi cei care vorbesc sau trebuie să comunice să facă public un fond personal de idei, de opinii, un volum de cunoştiinţe, care trebuie să ia atitudine, care trebuie să aibă o poziţie clară, vor avea până pe 23 august de acum încolo, nu doar săptămâna viitoare, destul de multe probleme. Nu mari, dar, fie ele şi discrete, trebuie să fie reţinute. Să verifice forma şi evident conţinutul, precizia datelor, corectitudinea exprimării, nuanţele.
Pentru că aspectul cam îi face să se exprime cu otuzbirul şi să folosească cuvinte mai dure sau să se exprime mai simplu, mai frust, mai direct, mai puţin îngrijit şi, în felul acesta, mai deranjant sau mai puţin eficient, sau mai puţin convingător. Aspect demn de luat în calcul şi pentru cei care dau examene, şi în cadrul acelor probe de verificare există şi una în care oralitatea, verbalitatea sunt notate, cum ar fi cei care dau examene la conservator, probele vocale, cum ar fi cei care dau probe orale la limbile străine, atenţie la pronunţie şi mai ales atenţie la felul în care se prezintă ca atitudine un candidat, un adolescent, un student sau un tânăr absolvent. Contextul împinge spre ieşiri cam intempestive, puţin cam prea mult orgoliu sau manifestat într-o formă deranjantă ori nepoliticoasă, exagerată, care le poate atrage depunctare, critici sau observaţii. Luna nouă se aşază pe Casa sănătăţii şi de aici răscoliri ale unor suferinţe legate de stomac-pilor-duoden, crize ulceroase, gastrită, mai ales forma duodenală este interesantă acum, respingere a unor alimente cu foarte multă violenţă. Fac crize, uneori chiar alergie la mirosuri, gusturi sau chiar la simpla prezentare a unui fel de mâncare în farfurie. E suficient să-l vadă, că li se face rău.
Chiar dacă este vorba, de exemplu, de un preparat bazat pe fructe care sunt frumoase şi cromatic, au un miros ademenitor pentru toată lumea, dar nativului din leu îi provoacă repulsie, dezgust şi răscoleşte trăiri, sentimente, stări şi senzaţii legate probabil de copilărie, de primii ani ai copilăriei, când ceva s-a asociat într-un clip neplăcut cu o farfurie de căpşuni, cu o plăcintă de mere sau, cine ştie, cu o salată foarte proaspătă şi gustoasă pentru alţii, dar nu şi pentru ei. Părinţii, este bine să nu facă prea mult caz de, să le spunem, capriciile sau refuzurile culinare ale copiilor. Momentul este foarte greu, nu este pe o asemenea căldură aproape nimănui foame, aproape toţi mâncăm dintr-un acut sentiment al datoriei, cu atât mai mult copiii care sunt mai sensibili şi mai capricioşi şi, în plus, cei care deja dacă au un teren sensibilizat este bine să nu se insiste, să nu fie certaţi, pedepsiţi şi cu atât mai mult să nu li se aplice pedepse corporale, să mănânce cu lacrimile înnodate în barbă numai de dragul de a goli farfuria. Cea mai importantă direcţie pentru cei care s-au născut în zodia Leului, săptămâna viitoare, rămâne, fireşte, cea care se petrece în ziua de 18 iulie, este construită de opoziţia Marte-Uranus şi aduce probleme de comunicare, ca şi cum natura în sine se răsteşte la Lei, dar nici Leii nu rămân fără replică. Este o formă uscată, dură şi răspicată de a-i pune pe aceştia într-o situaţie în care trebuie să facă faţă. Vedem şi un atac la ceea ce înseamnă fondul principal de idei pe baza cărora s-a construit şi s-a consolidat conştiinţa, crezul interior, vocaţia creştină sau religioasă, indiferent de crezul fiecăruia, o educaţie personală, ca şi cum asupra lor s-ar produce o contestare, o negare, un abandon al celorlalţi în faţa unei calităţi şi vocaţii socio-profesionale. Leii nu suportă acest lucru şi, fireşte, vor reacţiona brutal. Acum este foarte greu să-l împiedici pe un om, cu atât mai mult pe un Leu, să tacă în astfel de momente, cel mult îl poţi sfătui să fie diplomat, să fie reţinut, să se limiteze la ceea ce reprezintă o poziţie demnă care trebuie să fie făcută cunoscut, să nu se lase copleşiţi de evenimente, să nu folosească prea multe cuvinte, pentru că acum stilistica nu este punctul lor tare, să fie reţinuţi şi discreţi în limbajul corporal, să nu dea din mâini, să nu strige, să nu trântească scrumiere, să nu facă alte gesturi de intimidare, care altfel, când le face un Leu, sunt spectaculoase, adică tace toată lumea când începe un Leu să se supere. Ei, bine, acum… acesta trebuie să fie pus deoparte. Nu sunteţi pe un platou de filmare, nu trebuie să faceţi o demonstraţie de forţă, trebuie, dimpotrivă, să fiţi un om înţelept în faţa unei provocări astrale care nu este dintre cele mai agreabile. De fapt, multe dintre atacurile care se îndreaptă asupra unora nici nu sunt chiar atât de importante, sunt mai mult nişte antipatii sau nişte mici rivalităţi, sau duşmănii care capătă acum mai mult contur pe acest fond astral. Există posibilitatea, şi asta este într-adevăr o informaţie bună, cum că pot primi ajutor de la prieteni, sprijin, intervenţie salutară ca şi cum cineva s-ar băga între ei şi duşmani, şi mai ales în intenţia de a a-l face pe acela, pe duşman, să-şi revizuiască atitudinea ori chiar să renunţe la atac. Ori, dacă lucrurile deja s-au produs şi creează valuri, sunt efecte sonore, se face vâlvă în jurul unui nativ din zodia Leului, se vorbeşte mult despre ce ar fi făcut, cum ar fi făcut, atunci o serie de prieteni, mai mult sau mai puţin apropiaţi, pot să fie şi străini care se pot purta prieteneşte, să sară în apărarea lui, să încerce să repună situaţia pe nişte principii corecte, să încerce să-i pledeze cauza, să corecteze erorile şi exagerările ori să vină cu informaţii surprinzătoare esenţiale chiar pentru nativul însuşi, pentru cel născut în zodia Leului. Şi aceste intervenţii salutare să fie de natură să schimbe cursul evenimentelor, să-l reducă pe acela la tăcere şi să şteargă impresia negativă care s-a produs prin astfel de situaţii discrepante şi încordate. De aici o stare de siguranţă, de mulţumire, de relaxare, de beneficiu uriaş din partea acestor prieteni sau din partea unor oameni care în numele unor instituţii vin şi fac lumină, aduc dreptatea la suprafaţă şi în felul acesta acţionează ca nişte adevăraţi protectori.


Citeste Urania Leu 15-21 iulie 2012

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*